Valeriu Iftime, prima reacție după ce FC Botoșani și-a aflat adversara din turul 2 preliminar al Europa League: „Suntem condamnaţi să ne calificăm!”

Valeriu Iftime, prima reacție după ce FC Botoșani și-a aflat adversara din turul 2 preliminar al Europa League: „Suntem condamnaţi să ne calificăm!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Iftime, președintele lui FC Botoșani, s-a declarat mulțumit de tragerea la sorți pentru turul 2 din preliminariile Europa League. Moldovenii o vor înfrunta, pe teren propriu, în manșă unică, pe KF Shkendija, formația din Macedonia de Nord.

Finanțatorul botoșănenilor se arată încrezător și consideră că echipa sa nu are altă opțiune decât calificarea în turul 3 al competițiilor.

Valeriu Iftime, încrezător că FC Botoșani se poate califica în turul 3 din preliminariile Europa League

Oficialul crede că este un avantaj că FC Botoșani va juca meciul pe teren propriu, în manșă unică, deși asta poate însemna o presiune uriașă pe jucători.

„Sunt foarte bucuros că jucăm acasă şi jucăm cu o echipă pe care putem să o batem. Devine o presiune pentru noi că jucăm acasă. Devine o sarcină importantă să ne calificăm în turul al treilea. Noi trebuie să ne calificăm, dacă nu ne calificăm, e o problemă mare. Suntem condamnaţi să ne calificăm. E ca o finală, trebuie să mergem în turul 3. E o echipă accesibilă”, a declarat Valeriu Iftime la Digisport.

Meciurile din turul 2 preliminar se vor juca într-o singură manșă, pe 17 septembrie.

Valeriu Iftime a dublat primele jucătorilor

Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre calificarea echipei în turul II preliminar al Europa League.

FC Botoșani a câștigat meciul cu FC Ordabasy, scor 2-1, în primul tur preliminar al Europa League și ar putea întâlni Tottenham sau AC Milan în runda următoare.

Patronul clubului din Botoșani a dezvăluit că a fost impresionat de bucuria din vestiar a jucătorilor lui Marius Croitoru, motiv pentru care a decis să dubleze primele pentru calificarea în turul II preliminar.

„M-am răzgândit, nu îl mai așteptăm pe Mourinho. Să ne dea Dumnezeu o echipă mai accesibilă. Mi-aș dori, poate, Rangers. E un singur meci, nu prea contează cât ești de bun, dar nici să vină Arsenal că s-ar da peste cap Botoșaniul.

Nu pregătesc prime speciale, dar avem prime pentru fiecare meci. Aseară mi-au dublat prima. Când am intrat peste ei în vestiar și dansau pe mese, ce era să fac?”, a spus Valeriu Iftime, la ProSport Live.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×